De ce va judeca Iisus lumea?
Noi mai mărturisim în CREZ despre Iisus: “și iarăși va să vină, cu mărire, să judece viii și morții”. Iisus va judeca oamenii, pentru că este în acelasi timp și Om și Dumnezeu. Iisus s-a jertfit pe Cruce pentru noi. El ne-a dat puterea de a scăpa de păcat și de osândă. E firesc să ne întrebe ce-am facut cu darurile Sale. Iisus nu va mai veni cu smerenie, cum a venit prima dată în peștera din Betleem. Iisus ne spune că: “vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă” (Matei 24, 30).
Cum va judeca Iisus lumea?
Iisus va judeca lumea după învierea tuturor. Dumnezeu va lumina atunci inimile tuturor oamenilor. Iisus se va folosi la judecată de conștiinţa omului, de îngeri și de diavoli. CONȘTIINȚA îl mustră și pe pământ pe om pentru păcate. Și tot conștiinta îi dă pace și liniste, când omul e cinstit. După moarte conștiinţa va fi luminată de Dumenezeu în mod deosebit. ÎNGERII care slujesc oamenilor ne apără la judecată. Ei amintesc lui Iisus toate faptele noastre bune. Diavolii sunt primiţi și ei la judecată, pentru că Iisus vrea ca judecata să fie dreaptă. Diavolii ne pârăsc și scot la iveală toate răutăţile noastre. În momentul venirii Mântuitorului, va fi și învierea morţilor, după cum spune El: “căci vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții și cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29). Corpurile vor fi spiritualizate, nu vor mai fi supuse bolilor și suferinţelor, nu vor mai avea trebuinţă de lucruri materiale ca în viata pământească. Acest lucru l-a spus Mântuitorul, zicând: ”Căci la înviere, (oamenii) nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei 22, 30).
0 comentarii