Știința, Izvor al Credinței

Cercetarea naturii și a sufletului nostru. Dumnezeu ne dă semne și ne vorbește în diferite feluri în viața noastră. Știința cercetează legile materiei. Aceste legi presupun un legiuitor. Eistein spunea că“din cercetarea naturii se descoperă o inteligență superioară omului”. Știința și Religia nu se contrazic, ci se susțin reciproc. După lucrare cunoaștem pe meșter. După natură cunoaștem pe Dumnezeu, după cum e scris: “Cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd de la facerea lumii, întelegându-se din făpturi, adică veșnica lui putere și dumnezeire, așa că ei (cei ce nu cred) să fie fără cuvânt de apărare (la judecată)” (Rom. 1, 20).

CREDINȚA ȘI NECREDINȚA

Cum se cunoaște omul rațional și omul irațional – absurd?

Marea taină, marea lucrare în lume este că omul credincios îl vede pe Dumnezeu pretutindeni și omul necredincios nu-l vede pe Dumnezeu nicăieri.

Și lucrul acesta este în lume, ca omul să aibă un merit dacă crede și să aibă o acuză dacă nu crede. Că dacă omul ar fi constrâns să creadă credința lui nu ar avea nici o valoare.

Toți ateii se cred raționali și pe cei ce cred îi cred iraționali. Toți cei ce cred în Dumnezeu îi cred iraționali, absurzi pe cei ce nu cred.

Să vedem ce spune Sf. Scriptură:

  • “Zis-a omul nebun: Nu este Dumnezeu” (Psalmul 13, 1)
  • “Cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd din făpturi, adică veșnica lui putere și dumnezeire, așa încât ei (cei ce nu cred) să fie fără cuvânt de apărare (la judecată)” (Romani 1, 20).

Să vedem cine are dreptate după dreapta judecată. Oamenii de știință cercetează natura. Ei descoperă anume legi, ordine în Univers. Întâmplarea nu creează legi, principii, ordine. În concluzie orice om sănătos la cap, presupune un legiuitor, un creator, numit DUMNEZEU.Ce ne spune savantul român Nicolae Paulescu despre Teoriile Materialiste opuse Sfintei Scripturi?

Savantul român Nicolae Paulescu (1869-1931) în lucrarea “Noțiunea de suflet și Dumnezeu în Fiziologie” arată că din cercetarea fiziologiei se descoperă existența sufletului și a lui Dumnezeu. PASTEUR (t1882) arată că dacă o cutie ermetic închisă se sterilizează de germeni și rămâne închisă nu apar microbi (principiul conservei). Deci microbii nu apar din materia brută ci din alți microbi.

Ideea că viața a apărut spontan din materie este antiștiințifică (Pag. 227).

Darwin a emis ipoteza transformării speciilor, dar nu a putut aduce nici măcar o singură dovadă. De aceea această ipoteză nefiind probată este antiștiințifică (pag. 271). Speciile în istoria lumii au ramăs la fel: câinele a rămas tot câine, oaia oaie, maimuța maimuță etc.

Faptele vitale functionale din organism au o finalitate, un scop. Orice organ din corp e construit în vederea unei funcții. Energia și materia nu pot explica fenomenele fiziologice ale ființelor. Logica materialistă nu se poate explica în fiziologie.

Logica materialistă e în afara științei pag. 124.

Finalitatea e aflată în toate organismele vii. Adică se observă că fiecare lucru și fiecare lucrare în organism are un anumit scop.

Noi Cunoastem pe Dumnezeu după natura, după viața noastră.

Somnul este imaginea trecerii într-o altă lume. Trupul e în repaus, iar sufletul trăieste în vis fel de fel de întâmplări.

A lăsat Dumnezeu ziua sși noapte, lumina și întuneric, ca să știm că e Rai și e iad. Cunoaștem pe pământ Binele și răul. Greșelile ne aduc suferință, faptele bune fericire, ca să știm că este Rai și este iad și că suferința e urmarea greșelilor.

Avem trup, minte, voință, simțire. Avem ochi să vedem, urechi să auzim, gură să vorbim, mâini să lucrăm, picioare să ne deplasăm. Înțelegem că Dumnezeu ne-a creat spre bucuria noastră. Avem apă și aer, soare, lună și stele, câmpii, munti și văi, tot felul de fructe și legume, copaci, pești, păsări și insecte, animale spre folosul nostru. Toate sunt pregătite pentru Bucuria omului.

Înțelegem de aici că Dumnezeu este ATOTPUTERNIC ȘI DUMNEZEU NE IUBEȘTE.

%d blogeri au apreciat: