Despre asociație

Adevăr și Caritate

Asociația Ortodoxă Frăția pentru Adevăr și Caritate

Adevărul în Religie, filozofie, stiintă, cultură, artă, economie, educatie, politică, morală, societate e foarte important pentru că duce la bucurie sufletească, la usurarea vietii, la eliminarea suferintei si a mortii. Diferenta între omul întelept si cel nebun e ca de la cer la pământ, ca de la om mort la om viu, ca de la animalul necuvântător la om, ca de la Rai la iad.

Recent, în 11 Martie 2011 a avut loc cutremurul groaznic din Japonia.

Primul Ministru al Japoniei a spus: “Ne-a pedepsit Dumnezeu pentru greseli”. Ulterior a trebuit să-si retragă afirmatia. Oamenii s-au solidarizat. Japonezii au fost ajutati dar nimeni din figurile marcante religioase, stiintifice, de cultura sau politice n-au vorbit de cauzele reale ale acestui CUTREMUR. S-a vorbit despre miscarea plăcilor tectonice, de apropierea lunii de pământ, de faptul că au mai fost si vor mai fi calamităti naturale produse de natură.

Nu s-a spus nici o vorbă de MARELE ADEVĂR, că lumea a fost creată de Dumnezeu, pentru om. Că e o legătură între OM si CREATIE (LUME) SI ÎNTRE OM SI DUMNEZEU.

Chiar japonezii au făcut un experiment uluitor. O floare a înflorit pentru că i s-a cântat, a fost vorbită de bine, iar altă floare s-a uscat în aceleasi conditii biologice dar a fost vorbită de rău, insultată. Deci se poate dovedi experimental legătura între om si natură. De asemenea cercetători rusi au dovedit că în Biserică dispar microbii. Dacă se face cruce si rugăciune către Dumnezeu la masă dispar microbii, toxinele din alimente.

În BIBLIE e scris că în prima zi Dumnezeu a făcut lumina. În a 2-a zi a despărtit apele de pe pământ de cele din văzduh si s-a aratat uscatul. În a 3-a zi a creat Dumnezeu vegetalele, a 4-a soarele, luna si stelele, în a 5-a pestii si păsările, în a 6-a animalele si omul. (Biblie, Facere 1-3). Vine “savantul” ignorant de azi si spune: “Nu se poate, domnule, pentru că noi dovedim că pământul si astrele nu-s de 8-10 mii de ani ci de milioane de ani.” Si începe să critice Biblia si pe toti cei ce cred că ea contine Adevărul, descoperirea lui Dumnezeu către toti oamenii. Dacă ar fi cât de cât o colaborare între Religie si stiintă, ar afla cei ce făuresc din adevăr minciuna că “la Dumnezeu, o zi poate fi 1000 de ani si 1000 de ani ca o zi” (2P. 3, 8). E vorba de niste perioade de timp într-o ordine una după alta ca zilele săptămânii.

Cartea cea mai importantă a omenirii, Biblia vorbeste despre aceste lucruri:

  • Toată făptura este apăratoarea celor drepți” (Înt. lui Sol 16, 21).
  • Făptura slujindu-Ți Ție, Celui Care ai făcut-o se încordează pentru pedepsirea celor nedrepti și se domolește spre facerea de bine a celor care se încred în Tine” (Înt. Lui Sol 16, 24).
  • Iisus, Domnul, lămurește clar acest lucru: ”În vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. “Credeți voi“, le-a raspuns Isus, “că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au pățit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veti pieri la fel. Sau acei optsprezece inși, peste care a căzut turnul din Siloam si i-a omorât, credeti că au fost mai păcătosi decât toti ceilalti oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiti, toti veti pieri la fel.” (Luca 13, 1-5)
  • Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeti de cei ce ucid trupul, si după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeti. Temeti-vă de Acela care, dupa ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeti. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totusi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Si chiar perii din cap, toti vă sunt numărati. Deci să nu vă temeti: voi sunteti mai de pret decât multe vrăbii. Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi si Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat si el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.” (Luca 12, 4-9)
  • Orice pom care nu face roade bune este tăiat si aruncat în foc.” (Mt. 7, 19)

Dumnezeu ne cere să nu întinăm pământul pentru că “pământul aruncă de pe el pe cei care îl întinează” (Biblia, Levitic, 18, 28). În concluzie: Sunt japonezii mai păcătosi decât toti oamenii pentru că li s-a întâmplat TERIBILUL CUTREMUR? Răspunsul e clar. Nu! Dar dacă noi oamenii de azi nu ne vom îndrepta, toti vom pieri la fel.

Cum se întinează pământul?

Prin călcarea Poruncilor Domnului:

  1. UCIDERE, AVORT – “Să nu ucizi” (Iesire 20, 13)
  2. UCIDERE PRIN ASUPRIRE SI ÎNFOMETARE – “Cine aduce jertfă din averea sa răului, junghie pe fiu înaintea Tatălui. Pâinea celor lipsiti este viata săracilor si cel care o ia pe aceasta este omul vărsării de sânge” (Biblie, Is. Sirah 34, 22-23).
  3. DESFRÂNARE:
  • “Să nu te apropii de femeie în timpul regulii ei ….”
  • “Să nu te culci cu bărbat ca si cu femeie ….”
  • “Cu nici un dobitoc să nu te culci” (Biblie, Levintie 18, 19-23).
  • “SĂ NU FURI, SĂ NU MINTI
  • ” (Iesire 20, 15-16). “Nimeni să nu însele pe aproapele său” (Levitic 25, 17).
  • “Să nu mâncati sânge, să nu vrăjiti, să nu ghiciti” (Levitic 19, 26).

Dumnezeu cere împărtirea pământului, a resurselor în mod egal: “Pământul să nu-l vindeti de veci, că pământul este al Meu” (Levitic 25, 23). “La anul jubileu (50 De ani) pământul vândut se întoarce la fostul proprietar, cumpărătorul va iesi si vânzătorul va intra în stăpânirea sa” (Biblie, Levitic 25, 28).

Dumnezeu în marea sa iubire către om spune: “Puneti-Mă si pe Mine la încercare”, “împliniti poruncile si Voi trimite ploaie la cererea voastră” (Biblie, Maleahi 3, 20).

Iisus, Domnul, vorbind despre necazurile ce vor veni asupra lumii spune: “Privegheati si vă rugati, ca să scăpati de toate acestea” (Biblie, Luca 21, 36).

Dacă omenirea nu are nici o reactie pozitivă de îndreptare după o încercare teribilă ca cea din Japonia, riscăm să pierim întreg neamul omenesc din cauză că ne asemănăm cu dracii. Iisus spune despre diavolul că este “amăgitor si ucigas de oameni” (Ioan 8, 44). Sistemul actual de educatie si cultură nu a scos definitiv pe Dumnezeu din viata oamenilor, dar Îl izolează si pune sub semnul întrebării dacă Dumnezeu a creat lumea si o guvernează.

Dumnezeu a creat lumea. Toate Religiile sustin aceasta si majoritatea oamenilor de stiintă. Pasteur a dovedit că viata nu apare chiar dacă sunt toate conditiile si că cel mai mic microb apare din alt microb. Iar argumentatia pentru teoria lui Darwin cu evolutia speciilor e sublimă, cum ar zice Caragiale, dar lipseste cu desăvârsire.

Adică speciile au ramăs la fel în istorie: câinele e tot câine, maimuta tot maimută si omul tot om.

Dr. Nicolae Paulescu descoperitorul insulinei afirma că omul de stiintă nu trebuie să spună: EU CRED CĂ EXISTĂ DUMNEZEU, CI “EU STIU CĂ ESTE DUMNEZEU”. (Notiunile de “suflet” si “Dumnezeu” în Fiziologie, Bucuresti 1944 pag. 174).

%d bloggers like this: